SÂNGEREZ ÎN METRU ANTIC

 Cămașa zilei strălucește

pe trupul meu înaripat

că-s poet de nădejde

un simplu soldat

Cu trupul meu înaripat

cerul nu-i o corvoadă

un înger a căzut la pat

Cerul nu-i o corvoadă

sunt poet de nădejde

ce n-a apucat să cadă

cămașa zilei strălucește

Pe trupul meu întunecat

lumina face curat

Costel Zăgan, CEZEISME II

LUCIA OLARU NENATI

 HAIKU

”M-a trăit destinul ca pe-o frunză”

Cel mai scurt haiku din viața mea

Mi s-a dat ordin să trăiesc lumina

Și-am căutat să îndeplinesc porunca grea.

DUMITRU NECȘANU

 DESPRE IUDA

ia-mi și șterge cu el fruntea

pe care s-a prelins din ceruri dorul meu de tine

Doamne

MIHAI MUNTEANU

 PECETE DE TAINĂ...

Poezia...

Morile vântului o dezlănțuie,

aripa vulturilor o poartă.

Reazăm și scut,

pâine albă,

așezământ de nădejde,

propulsie a energiilor,

stare de grație

pecete de taină

în antice sarcofagii.

Ascultă-ți inima!

Poezia vine din sânge,

din vertebre,

din aerul pe care îl inspiri,

din magica humă.

STELORIAN MOROȘANU

 *** 

Nu mai rânjesc...Demult nu mai rânjesc...

E-o lume amărâtă, obosită...

Doar prin fereastra visului buimac

Grădina îngerilor nu-i cănită...

E-o lume amărâtă, obosită,

În care tu cu trup de alabastru,

Mă ții la sânu-ți ca un Dumnezeu

Ce a lăsat din rogvaiv albastrul...

Doar prin fereastra visului buimac

Și prin lumina ochilor demonici

Mai pot privi imperial-senin

Trist-carnavalul anilor agonici...

Grădina îngerilor încă nu-i cănită...

În sufletu-ți îngerii se odihnesc;

La intersecția săruturilor noastre

Cvadrigele iubirii se ciocnesc,

Nu mai rânjesc...

Demult nu mai rânjesc...  

LUCIAN ALECSA, RECURS LA JOC SECUND, 1999

 * Niciodată nu mă încercase o asemenea ură față de mine. O lume nouă răsărea pe neașteptate în sufletul meu și n-o puteam desluși.

CIPRIAN MANOLACHE

 VANITAS

Te întorci de unde n-ai plecat

cu femei de lux și mesaline

ca u preanevolnic cruciat

prin cenușa marilor destine

Un învingător ce-ai câștigat

loteria tristelor abise

fără de cuvinte exilat

dincolo de arse manuscrise

Niciodată parcă mai temut

n-a rodit în somnul tău uitarea

și nici îngeri roșii n-au căzut

ca să-ți deseneze înserarea...