By Costel Zăgan on 02 Aug 2014
-Dio, mai am puţin şi e gata. Băiatul părea că n-o aude. Privea vădit emoţionat în fizica lui. Imediat Florica se ridică în picioare.
-Poftim! Dio vru să-şi ia foarfecele, fata însă ridică braţul mai sus. Băiatul îşi dădu seama că nu a stat aproape o oră doar din cauza obiectului cu pricina, şi observând sânii obraznici se dumiri. Aşa că făcu un pas spre...trecut! Florica-şi întoarse spatele, pregătindu-se parcă de start. Mâinile lui Dio , oarbe, alergau pe spirala celor doi sâni. Brusc, întorcându-se, buzele fetei întâlniră gura de foc a lui Dio.
Casa începu să ardă pârâind din toate încheieturile! Fiecare sărut isca o nouă flacără! Geamurile se lichefiau unul câte unul. Deşi totul era în flăcări, nu se simţea nicio ţâră de fum.
Cei doi dansau ca o coloană nesfârşită de foc : se auzea doar muzica celor două inimi. Ruguri muzicale! Cei doi însetaţi îşi potolesc setea sorbindu-se unul pe celălalt.Vrând-nevrând se împiedicară de pat: părea o fântâna gata să-i înhaţe cu răcoarea-i ispititoare!
-E cineva acasă! Întunericul de-afară, vorbitor, aduse parcă o pală de fum!
-Da, eu-îngăimă fata vorbe arse de emoţie!
Sânii fetei luminau încăperea devenită dintrodată cub de gheaţă...
Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (23)
-Poftim! Dio vru să-şi ia foarfecele, fata însă ridică braţul mai sus. Băiatul îşi dădu seama că nu a stat aproape o oră doar din cauza obiectului cu pricina, şi observând sânii obraznici se dumiri. Aşa că făcu un pas spre...trecut! Florica-şi întoarse spatele, pregătindu-se parcă de start. Mâinile lui Dio , oarbe, alergau pe spirala celor doi sâni. Brusc, întorcându-se, buzele fetei întâlniră gura de foc a lui Dio.
Casa începu să ardă pârâind din toate încheieturile! Fiecare sărut isca o nouă flacără! Geamurile se lichefiau unul câte unul. Deşi totul era în flăcări, nu se simţea nicio ţâră de fum.
Cei doi dansau ca o coloană nesfârşită de foc : se auzea doar muzica celor două inimi. Ruguri muzicale! Cei doi însetaţi îşi potolesc setea sorbindu-se unul pe celălalt.Vrând-nevrând se împiedicară de pat: părea o fântâna gata să-i înhaţe cu răcoarea-i ispititoare!
-E cineva acasă! Întunericul de-afară, vorbitor, aduse parcă o pală de fum!
-Da, eu-îngăimă fata vorbe arse de emoţie!
Sânii fetei luminau încăperea devenită dintrodată cub de gheaţă...
Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (23)
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu