NU UIȚI DECÂT ADEVĂRUL

Costel Zăgan

12 martie 2018 la 11:56 · 

Nu poţi uita decât ce-ai învăţat. Restu-i baftă!
Costel Zăgan

20

PARITATE DIDACTICĂ

‎Costel Zăgan‎ în PROFESORUL MEU, ELEVUL

12 martie 2018 la 12:10

Paritate didactică: un elev, un examen!

Costel Zăgan

DEȘERTUL DE CATIFEA

Costel Zăgan

12 martie 2019 la 14:31 · 

ROMÂN DE OCAZIE

Domnilor încă un pic

și poate chiar mă ridic 

și dă Domnul Sfântul

să vă mișc cu gândul

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

Despre Înger, Demon și ”Dumnezei”

(NE)SEMNIFICATIV

Ștefan-Bogdan Roman, ÎNGER, DEMON ȘI ”DUMNEZEI”

  Covor de frunze moarte

Covor de frunze moarte

Strivesc sub talpa mea;

Și gându mi-i la tine,

La toamna ce e grea...

Mirosul de castani

Adoarme simțul meu

...Și vântu trece, greu,

Acum!- prin gândul meu...

O carte excelentă, ca formă. Despre conținut n-am cuvinte. Pe moment. Ia s-o iau la bani mărunți, totuși!

Prin urmare, se ia un licențiat al Facultății de Electronică și Telecomunicații a Universității Tehnice ”Gh. Asachi”din Iași și se constată că ar fi comis a treia (deja!!!) carte de ”poezie”!!!

După :

* Eu, tu și restul...(2015) 

* Trandafirul meu albastru (2016).

... Titluri chiar incitante, după formă, cum am precizat anterior.

Și-am găsit, spre norocul meu de cititor, și cel mai frumos vers al tuturor timpurilor:

DUMNEZEU ESTE IUBIRE!

Îndiscutabil, este adevărul suprem...din Biblie!

Prin urmare, conținutul acoperă perfect forma.

În schimb, toate, dar absolut toate celelalte versificații, stângăcii cu duiumul, l-au lăsat pe cititorul COSTEL ZĂGAN...RECE, FOARTE RECE.

Păcat, de nenumărate ori, păcat - de forma excelentă.

În rest, nimic.

Doar o carte care trece: greu, foarte greu!

Lector Honoris Pausa,

Costel Zăgan

Despre Ceasul ofrandei

KRITIKE

Motto: "...Şi l-au numit Anonimus."(Costel Zăgan)

Anca-Diana Babei, CEASUL OFRANDEI, 2002

   Dacă Noe se apucă de scris, normal, potopul se amână din criză de timp.
Iar cuvintele vin, şi vin, şi vin asemenea unui ocean lăsat să circule liber, dintr-o pagină în alta! Şi poemele se adună, picătură cu picătură, până la epuizarea spaţiului, voiam să zic, a cărţii!
Oare rămâne ceva din:

Perfectul simplu
Perfectul compus
mai mult ca Perfectul

Stau cu mâinile arse
şi râd.

Să nu ne grăbim, totuşi cu etichetarea!

După colţ,
un câine mov
prinde rădăcini în asfalt.

Bineînţeles, cititorul se poate întreba:

Ce culoare are lătratul unui câine mov?

Replica, banalizată de atâtea insomnii, e gata să înşfece pe toată lumea:

Noaptea, şi câinii şi pisicile au aceeaşi culoare. Cine nu mă crede, să deschidă fereastra şi să viseze altceva. În proză, de pildă.

Oricum, e târziu şi pentru plus şi pentru minus.

În carnea mea aleargă lupii.

Urletul lor îmi întoarce pagina. Urmează altă noapte albă.
Însă la modurile nepersonale,
Nu
ne mai putem legăna
în scrâciobe de verbe.

Şi-atunci?

Fără nume (deocamdată?), poeta creşte repede..

Iar vara ne desface trupurile în doi.

Uneori, însă, cuvintele nu mai spun nimic. Doar există. Ca nişte obiecte inerte. Nici măcar deranjante.

Nimeni nu tuşeşte despre nimeni.

Cineva a iubit un copac
Şi s-a aruncat în prăpastie.

Altceva?

Urşi şi computere.

Mulţimea paşilor inundă focul.
şi
săruturile se zidesc în castelul cu turn.

Eu rămân mereu cu o singură aripă.

Despre gri îmi urlă în
sânge cuvântul.

Nu se plăteşte bilet de ieşire din poemotecă!

(Am tăcut de două ori în aceeaşi carte. C.Z)

Evadez dintre paranteze:
a răsărit soarele lehamitei:

Caut umbrela altui poem.

Hai să ne iubim pe aleile unui cerc.

Sensul giratoriu al creaţiei. Al poeziei? Al poetului? Al cititorului?

Toţi şi toate.
Nimeni şi nimic.

Costel Zăgan

Despre Cartea de la Upsala

2.  AMERICA DE-ACASĂ

      Despre CARTEA DE LA UPPSALA, romanul american al unui scriitor botoșănean, Gellu Dorian, citesc de peste toți și peste toate. .

      Citez:

             ”Gellu Dorian a reușit să ajungă la un nivel al scriiturii ce îl face demn de invidiat de oricare alt prozator al momentului.”, scrie, de pildă, Constantin Dram.

   Drept să vă spun eu nu-l prea invidiez pe acest prozator al momentului. Din cel puțin două pricini:

   * nu sunt invidios din (ne)fire, una la mână și,

   * a doua, nu mă simt deloc prozator al momentului.

   Și cu toate că am citit acest roman, dintr-o suflare, și mi s-a părut dens, ideatic vorbind și, de asemenea, plin de acțiuni și personaje, mai mult sau mai puțin literare, ori politice, tema sa fiind alienarea românească postrevoluționară, n-aș putea să-l compar cu niciun alt roman românesc al momentului.

   Însă, recunosc, cu mâna pe stilou:

   Nu am fost nici în Arcadia, nici în America!!!

   Cât despre vecini, alde Basarabia sau Rusia, le văd în fiecare dimineață, peste gard.

           A scris, al dumneavoastră, același,

           Lector Honoris Pausa,

supranumit:

                   Costel Zăgan