PECETE DE TAINĂ...
Poezia...
Morile vântului o dezlănțuie,
aripa vulturilor o poartă.
Reazăm și scut,
pâine albă,
așezământ de nădejde,
propulsie a energiilor,
stare de grație
pecete de taină
în antice sarcofagii.
Ascultă-ți inima!
Poezia vine din sânge,
din vertebre,
din aerul pe care îl inspiri,
din magica humă.
***
Nu mai rânjesc...Demult nu mai rânjesc...
E-o lume amărâtă, obosită...
Doar prin fereastra visului buimac
Grădina îngerilor nu-i cănită...
E-o lume amărâtă, obosită,
În care tu cu trup de alabastru,
Mă ții la sânu-ți ca un Dumnezeu
Ce a lăsat din rogvaiv albastrul...
Doar prin fereastra visului buimac
Și prin lumina ochilor demonici
Mai pot privi imperial-senin
Trist-carnavalul anilor agonici...
Grădina îngerilor încă nu-i cănită...
În sufletu-ți îngerii se odihnesc;
La intersecția săruturilor noastre
Cvadrigele iubirii se ciocnesc,
Nu mai rânjesc...
Demult nu mai rânjesc...
* Niciodată nu mă încercase o asemenea ură față de mine. O lume nouă răsărea pe neașteptate în sufletul meu și n-o puteam desluși.
VANITAS
Te întorci de unde n-ai plecat
cu femei de lux și mesaline
ca u preanevolnic cruciat
prin cenușa marilor destine
Un învingător ce-ai câștigat
loteria tristelor abise
fără de cuvinte exilat
dincolo de arse manuscrise
Niciodată parcă mai temut
n-a rodit în somnul tău uitarea
și nici îngeri roșii n-au căzut
ca să-ți deseneze înserarea...
***
faceți ce vreți eu sunt
senina trecere a apei nimeni
nu-mi poate lua nimic
nici tinerețea nici moartea
între talaz și stele fixe
aici sunt negociez cu
întunericul și întind
capcane iluziei vă privesc
nimic nu-mi puteți lua
moartea mai ales superbă în rest
faceți ce vreți
n-am fost pe de-a-ntregul
al meu n-am fost
niciodată al vostru
Muzica n-are nevoie de cuvinte, cuvintele însă au nevoie de muzică. Costel Zăgan
.jpg)
