HORAȚIU IOAN LAȘCU

 ***

faceți ce vreți eu sunt

senina trecere a apei nimeni

nu-mi poate lua nimic

nici tinerețea nici moartea

între talaz și stele fixe

aici sunt negociez cu

întunericul și întind

capcane iluziei vă privesc

nimic nu-mi puteți lua

moartea mai ales superbă în rest

faceți ce vreți

n-am fost pe de-a-ntregul

al meu n-am fost

niciodată al vostru 

PĂRINTELE CLEOPA

 Cei căsătoriți să facă din casa lor o adevărată biserică.

 * Căci cum va lupta cu duhurile răutății cel ce umblă după avuții?

FILOCALIA I

 Aceasta este taina. Cum am putea să-l învățăm pe om, înainte de a i se întâmpla ceva, să aibă atitudinea corectă? Aici este marea greutate.

Arhim. Simeon Kraiopoulos

Inventeme

 * Nu mă grăbesc: Biblia s-a scris în 1500 de ani.

* Înaintez: verset cu verset.

* Adevărul se naște greu.

Costel Zăgan

VREMURILE CF. CZ

 Temperatura la țară: 24 grade C

Temperatura țării: 18 grade CZ

Cerul : parțial cu nori

Politica: fără nicio direcție

Vântul : în rafale

Prognoza: somn de voie

RECTIFICĂRI ALGORITMICE

By Costel Zăgan on 14 Jan 2014

Soarele s-a topit şi curge, aur transparent,peste ziua încinsă ca o plită. Îşi aruncă privirea îmbrobonată de vipia din jur, rămânâd parcă atârnat de cerul violet şi fără o leţcaie de nor. Dezamăgiţi că n-au găsit nici în cer umbra salvatoare, ochii reveniră la paşii zeflemitori şi plutitori din faţă. Pe deasupra cărării din lanul de grâu: aur pierdut în verde coclit. Rochia uşoară şi transparentă se lipea la fiecare mişcare de trupul bolovănos al fetei. Picioare sănătoase de ţărancă şcolită în târgul Ieşilor. -Dio, mai trăieşti ori ţi-a luat căldura piuitul? Vocea ironică a Lizei, în loc să-l trezească din canicula anesteziantă, dimpotrivă, îi spori doza de visare. Privirea ar fi înghiţit-o pe fată, bucăţică, Doamne, cu bucăţică! Liza plutea legănat deasupra lanului de grâu , fără să-şi dea seama ce navetă senzuală făcea în capul tânărului. Şoldurile fete îi lichefiau parcă mintea. Grăbi paşii. Şi vru să deschidă gura... Brusc, cerul se prăbuşeşte peste cei doi tineri, încleştaţi, învărtindu-se la nesfârşit, în grâul înalt şi pufos, ce se căscase dintrodată: prăpastie în verde! Dio nu ştie ce s-a întâmplat! Aude râsul fierbinte al fetei. Îi simte carnea imaterială şi rotundă . Ultima rotire i-a despărţit iar: au ajuns în iarba verde şi grasă din vale. Fata a rămas mai sus, pe-un dâmb pleşuv: cu picoarele desfăcute şi cu rochia agăţată de-un firicel de nor. Nu are nimic pe dedesubt: cer întredeschis, îngeraş la orizont! 

Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (9)

Atelier