primul mărțișor -
leagănul dintre copaci
cu ninsori
Nu-s normal? Păi, pe asta mă bazez! (Costel Zăgan)
CULTURA ÎN TRANZIȚIE
- Să revenim la capacitățile potențatoare ale penitenței.
- Poezia umanizează și face suportabilă această realitate deprimantă.
Penitența este o experiență fără valoare în sine, dar care, asumată artistic, va însemna poate ceva pentru mine, ca poet.
AVENTURI SOLITARE
...”Adevărul e că aici , la mare, totul se simplifică...Dintrodată, redescopăr că esențiale sunt doar viața, iubirea și moartea. Restul e spectacol. Alergătură. Amăgire.
...Și ar avea vreun sens să protestezi?
Numeni nu ne-a făgăduit nimic la naștere.
...Dumnezeu nu ne datorează nimic, orice reproș ar fi ridicol.”
.......................................
Azi, mi-a picat în mână o carte: și-am recitit-o! Și-am fost fericit: mă credeți?
Costel Zăgan
Satul meu natal e poezia
ea mă naște iar din mers
sufleca-ți-aș moarte ia
să te-mpiedic hai c-un vers
Mă vei naște iar din mers
Dumnezeu este Cuvântul
cu care moartea mi-am șters
ai grijă că-ți vine rândul
Dumnezeu este Cuvântul
sufleca-ți-aș moarte ia
să-ți zăresc un pic mormântul
din satul meu poezia
Dar tăcerea-i doar un vers
unde Dumnezeu n-a mers
COSTEL ZĂGAN, AMPRENTE TEMPORALE - antologie de poezii cronopediene -, vol.3, 2013
primul mărțișor - leagănul dintre copaci cu ninsori